Nu vreau sa fiu un geniu intr-o lume imperfecta. Nu vreau sa fiu la fel, intr-o lume murdara. Nu vreau sa fiu inteleasa, nu vreau sa fiu castigata, nu vreau sa fiu impartita intre o realitate morbida si o fantezie bolnava.
Vreau sa pot juca sah cu demonii mintii mele, vreau ca eforturile mele sa imi faca ingerii sa cante. Vreau ca durerea sa imi fie memento al puterii mele, iar lacrimile sa-mi vindece ranile inxistente ramase dintr-o lume moarta.
Ramane in urma doar cripta intunecata din care mintea mea a evadat si cuvintele mi se scurg printre clipe, precum petalele unei flori de mac risipite in vant. Ideea principala nu exista. Ideea principala e prea abstracta si cum voi nu intelegeti care e linia dintre realitate si fantezie din mintea mea, de asemenea si ceea ce spun este lipsit de logica si enervant.
Ei bine, eu vreau sa separ dragostea de ura, gheata de foc. Vreau sa imi definesc repulsia pentru normalul si comunul din ziua de azi,pentru monstruos si deformat. Imi e dor de credinta,imi e dor de inocenta, imi e dor de copilarie.
Ard de dorinta si vrau sa cunosc. Vreau sa te cunosc pe tine, ca om, creatura si fiinta.
Vreau sa iti descopar latura ego-maniaca si sa te schimb, lasand lumina sa imi inunde sufletul. Vreau sa imi incatusez latura machiavelica si sa o eliberez doar cand razboiul rece si negru dintre noi se apropie de inceput.
Vreau sa fii constient de puterea care zace inauntrul meu, e geamana cu a ta. Nu durerea si nu intunericul din noi e monstruos. E vorba de lumina din noi, care ne face mai puternici ca oricand si mai infricosati ca oricine.
Stiu sa fiu rece si asta nu mi-a adus fericirea. Mi-am lasat personalitatile sa ma domine pe rand, am ascultat incordata cum Dragostea si Ura isi vorbesc si se lupta. Cuvintele sunt arme si cu ele suntem invincibili.
Constienta si inconstienta de durerea lor, continui sa merg mai departe in felul meu, cu rasetul nebun inundandu-mi golul din piept si cu zambetul perfect sculptat pe chip. Ma las condusa de nebunia si infernul din mine, ma las inaltata de fericire si pace.
Viata e un razboi mai greu de inteles atunci cand esti un pic nebun si te incapatanezi sa vezi in fiecare gest, in fiecare clipa, altceva decat normalul, altceva decat rationalul, altceva decat este.
Si daca tot vreau sa ajung in Rai, de ce nu ii salvez si pe cei din jurul meu,chiar daca se intampla ca ei sa fie mai aproape de Rai decat voi fi eu vreodata…
Recunoasterea de sine e prima probabil cea mai mare virtute, iar intrajutorarea e ceea ce de face ca noi sa trecem peste acea limita fizica ce ne desparte de animale, asta e lucrul care face diferenta. Iar in momentul cand noi lasam ca propria noastra lumina sa rasara in jurul nostru, in mod automat le luminam si celor din jurul nostru calea, si asa cum noi ne eliberam de frica si teama esecului, suntem un exemplu pentru toti ceilalti.
Cineva te vrea acolo, si asta e de ajuns…
un adevarat razboi inauntrul tau.probabil k ar fi bine sa te exteriorizezi,astfel razboiul se va muta in afara ta,dar inauntru va fi liniste si calm.
sper sa nu iti creasca coarne : „Nu vreau sa fiu un geniu intr-o lume imperfecta.” …. GENUIL E PE CALE SA SE NASCA !/:) sau e deja printre noi ;;)
esti un copil minune!!!!!!ash insit pe ideea sa te faci scriitoare,esti exagerat de geniala,puiutza!!!:*