Prolog
Cineva a avut puterea sa ma faca fericita. Cineva a avut puterea sa ma faca sa deschid ochii.Mi-a sters lacrimile si m-a tras din coltisorul intunecat in care obisnuiam sa ma ascund.
Acea persoana a indraznit sa scoata papusa din cutie si a vrajit-o, astfel ca papusa a prins viata.Si a zambit, iar zambetul ei a luminat totul in jur.
Cineva a avut curajul sa sparga geamul ce ma despartea de lumea reala.
M-am lasat devorata de resentimente. M-am lasat imbratisata de ura. Mi-am ars iubirea pe altarul inselaciunilor si mi-am ucis sentimentele, dar nu am putut sa fug de tine.
Ai venit si mi-ai vindecat ranile inexistente. M-ai invatat cum sa fiu dependenta de tine si acum iti simt prezenta tot timpul.
Capitolul 1
Lumina aproape ca imi atingea picioarele cand, ghemuita in coltul intunecat, ma leganam speriata si murmuram niste biete cuvinte fara noima. Praful dansa salbatic in lumina blanda a diminetii, iar focul din semineu imbraca firele de praf in nuante rosiatice, sporindu-le farmecul straniu.
Incercam sa nu privesc dincolo de prag, dorind cu disperare sa uit de oroare din camera cealalta, sperand sa fie un cosmar, o farsa monstruoasa a imaginatiei mele.
Am tresarit ingrozita cand usa din spatele meu s-a deschis si mai multi oameni au navalit inauntru cu armele ridicate si ochii prudenti. M-au vazut zacand acolo, dansand pe linia dintre nebunie si moarte si s-au repezit in camera cealalta, fara sa imi acorde vreo atentie.
Familia mea fusese macelarita, iar criminalul zacea acum alaturi de mama si fratele meu, ucis de mine.
Mi-am privit mainile, pline de sange, hainele murdare, picioarele goale si ranite. Am vrut sa urlu, am vrut sa dispar, dar vocea imi era impietrita si sufletul gol.
Am simtit o atingere calda si corpul mi-a zvacnit dureros.
- Linisteste-te, nu o sa iti fac nici un rau, mi-a soptit o voce de inger.
Mi-am ridicat ochii dar, lumina diminetii il invaluia, iar privelistea lui era prea dureroasa pentru ochii mei umflati de plans.
Am dat din cap in semn ca am inteles si m-am intors, asteptand sa treaca pe langa mine ca si cum nici nu as fi existat pana acum.
M-am trezit luata pe sus, dar nu m-am mai impotrivit, nu am avut puterea. M-am cufundat intr-o stare de amorteala, de inconstienta dulce si dureroasa, lasand dorinta de autodistrugere sa ma invaluie si otrava urii sa mi se raspandeasca prin vene cu fiecare bataie.
M-am trezit dupa mult timp. Sau cel putin, asa aveam eu impresia. Ma simteam bolnava, ma simteam condamanta. Eram sortita Iadului.
Cand am deschis ochii, am realizat ca sunt pe un pat de spital. M-am ridicat brusc si am vrut sa fug, dar camera s-a invartit cu mine si am simtit ca pic. M-am lovit de brate tari, calde, care ma sustineau cu usurinta.
-Usurel curajoaso, trebuie sa te refaci.
Mi-am amintit. Era cel care imi vorbise mai devreme. M-am uitat acum la el si am memorat fiecare detaliu al chipului sau. Frumusetea lui era dureroasa, chipul band, imi zambea cald si imi facea inima sa se sparga in mii de franturi. Ochii lui aveau o culoare neobisnuita, aproape violeti si ma priveau cu ingrijorare, in vreme ce buzele lui se arcuisera intr-un suras ce mi-a oprit rasuflarea. Suvite blonde ii incadrau fata, nu parea sa aiba mai mult de douazeci de ani.
Inima parea ca mi-o ia la goana, ca alearga spre el si fiecare bataie ii striga numele cu disperare.
M-am prabusit resemnata inapoi pe pat, refuzand sa imi iau ochii de pe chipul sau uimitor, sperand ca asta este visul din care nu o sa ma mai trezesc in veci.
S-a ridicat gratios si mi-a atins fruntea apoi a murmurat cateva cuvinte si a iesit.
Un gol imens isi facea aparitia inauntrul meu, in vreme ce imi aduceam aminte cum ajunsesem aici. O durere asurzitoare, cumplita ma otravea, facandu-ma sa ma indoi, sa imi doresc sa nu mai respir, sa fiu incapabila sa mai simt ceva.
L-am auzit pe hol, vorbind cu cineva. M-am ridicat usor, avand grija sa nu ametesc si m-am apropiat de usa intredeschisa.
- Sebastian, nu poti sa iti asumi responsabilitatea pentru ea. E o adolescenta, iar adolescentii sunt foarte dificili. Iar nu tu ai decat douazeci si trei de ani, trebuie sa te ocupi de cariera ta…
- Stiu, dar o sa ma descurc. Pentru asta am o intreaga armata acasa, sa se ocupe de ea. Macar sa fie si banii tatei buni la ceva, daca tot nu am avut o copilarie fericita. Dar, surioasa, am nevoie de tine, sa o adopti. Tu esti mai mare, poti sa faci asta, incerca el sa o convinga pe un ton atat de fermecator, incat nu am putut sa nu ma intreb cum de rezistase femeia atat in fata rugamintilor lui.
- Mi-e teama ca nu pot face asta pentru tine…
- Haide Alexandra, nimeni nu a vrut sa o ia, nu pot sa ii las sa o duca la orfelinat avand in vedere ce i s-a intamplat…
(Vreau sa imi cer scuze pentru eventualele greseli, l-am scris in graba si nu l-am corectat spre rusinea mea. Dar daca o sa fie cazul o s-o fac. Sper sa placa, astept pareri.)
just you!only you!
