Capitolul 2.

Vacanta de iarna mi-am petrecut-o la Bucuresti. Am incercat sa ignor sentimentul care ma incoltea de fiecare data cand paseam pe cate o strada cunoscuta, pe unde mai fusesem cu S. Trecuse mai bine de jumatate de an de cand ma despartisem de el. Fusese prima persoana capabila sa ma faca sa mai simt ceva, dupa atatia ani in care ma fortasem sa imi tin inima inghetata.Iar asta m-a speriat.

M-am plimbat aproape in fiecare seara pe strazi, bucurandu-ma de intunericul gros, in care plutea o puzderie de lumini si luminite, desi cu gerul nu ma impacam la fel de bine.

Cand m-am intors acasa, am gasit-o pe mama bolnava. Avea ochii impaienjeniti, dar am pus asta mai mult pe seama plansului, decat pe seama bolii. Ii puteam citi oboseala pe chip, in fiecare rid si in fiecare expresie posomorata. Ii stiam singuratatea, o singuratate care o macina, asa cum mi se intampla si mie cateodata.

Iar aceasta singuratate era ca un cancer, de care nu puteam sa o scap, orice as fi facut. Era o lume pustie in care se cufunda. Totul se pierdea in jurul nostru, palea si se prabusea, dandu-ne impresia ca traim in mijlocul infernului.

Stiam ca nu aveam bani de medicamente, asa ca m-am limitat la multe ceaiuri fierbinti de tei si cateva incercari de a-i gati ceva cat de cat comestibil. Intr-un final, am primit pensia alimentara de la tatal meu degenerat, asa ca am fugit la farmacie si i-am luat niste pastile pentru raceala. In cateva zile s-a pus pe picioare.

De fiecare data cand nu se simtea bine ma speriam ingrozitor. Nu suportam ideea ca ea, sau altcineva din jurul meu,sa pateasca ceva, sa moara, sa dispara din viata mea. Nu as mai fi putut trece prin asta a doua oara. Nu as fi rezistat.

 

 

Si totusi, vacanta s-a terminat mult prea repede. Mi-am tarat picioarele pana la scoala, privind cu ciuda la zapada groasa care imi scartaia sub ghete. Cand am ajuns in clasa n-am vazut decat vreo cativa insi, raspanditi prin colturi si vazandu-si de ale lor. Era un cancer al dracu’ in clasa, asa ca am ramas cu haina si manusile pe mine, intrebandu-ma daca aveam sa fiu rasplatita pentru buna purtare fiindca ma trezisem si binevoisem sa vin la scoala, odata cu prapaditii astia.

Deja incepeam sa stau ca pe ghimpi, asteptand sa se sune odata, ca sa nu mai am sansa sa fug din clasa asta nenorocita, undeva la caldura, sa beau o cafea fierbinte si sa imi dezmortesc mainile.

Usa s-a deschis larg, insa nu mi-am ridicat privirea imediat, crezand ca erau colegi, sau in cel mai rau caz profu’ de fizica, care venise mai devreme. Dar nu era.

Rares imi zambea cu gura pana la urechi, privindu-ma cu ochii mari si sclipitori, ca si cum as fi fost o sticla de bere, iar el un alcoolic. Am sarit din banca, ranjind la fel ca el si am sarit pe el, luandu-l in brate.

- Ce faci tipo? m-a intrebat dupa ce m-a lasat jos.

- Trageam sperante sa vii, ca sa am cu cine sa fug de aici, i-am spus razand.

- Ma gandeam eu, a raspuns amuzat. Aaa, uite..golanul asta e Alex. S-a saturat sa stea cu ta’su la Bucuresti asa ca a venit la noi. E cu noi in clasa acum, mi-a explicat Rares.

Mi-am mutat privirea de la chipul obosit al lui Rares la cel al lui Alex. Aveau aceasi inaltime, insa Rares era mai solid, pe cand Alex parea mai suplu si mai gratios pe langa el. Rares era brunet si prefera sa poarte tot timpul o sapca pe cap, pe cand Alex era saten si avea o freza dichisita.Puteam sa pun pariu ca pentru aspectul ala dezordonat s-a chinuit mai mult decat o faceam eu in fiecare dimineata. Din nou, l-am privit pe Rares. Nu era un baiat urat, insa nu am simtit niciodata vreun fel de atractie pentru el. Eram obisnuita cu trupul sau masiv, cu ochii caprui care ma priveau intens si cu imbratisarile de urs.

- Buna, am spus zambitoare intorcandu-ma spre tipul cel nou. Eu sunt Sonia, am adaugat dand mana cu el.

Involuntar privirea mi s-a lipit de ochii lui albastri. O culoare atat de vie, metalica, care m-a strafulgerat pur si simplu in clipa in care m-am concentrat pe ea. Chipul sau  palid s-a destins, moment in care buzele pline, rozalii s-au ridicat intr-un zambet ametitor, ce dezvelea niste dinti perfecti.

- Alex, a soptit el, dupa cateva clipe care mi-au parut o eternitate. Am auzit o gramada de lucruri despre tine, mi-a vorbit el, aruncandu-mi o privire indrazneata.

Mi-am tras mana dintr-a lui, arborand aceea indiferenta cu care ii tratam pe toti. M-am fortat sa imi intorc capul catre Rares, m-am fortat sa ma intorc inapoi in cusca mea de cristal, unde nu patrundea nimeni. Am alungat imediat gandurile despre ochii aia inuman de albastrii si zambetul smecheresc care, APROAPE, ma dadusera peste cap.

L-am privit cu repros pe Rares.

- Nici sa nu te gandesti, amice, a vorbit el.

Si-a intors privirea catre Alex, ca sa se asigure ca mesajul a fost primit. Zambetul lui Alex s-a spulberat, iar asta m-a linistit mai mult. Rares l-a lovit usor cu cotul, incercand sa indulceasca situatia, iar asta a facut ca o cascada de zambete sa se reverse din nou asupra mea. Aproape ca m-am panicat, ma simteam usor paralizata, imposibil sa rezist tentatiei.

- Haide sa plecam de aici, inainte sa ne prinda profu’, am spus eu mimand un zambet detasat. Mi-am luat geanta si am luat-o toti trei la pas, insa la ora aia nu era nici o cafenea deschisa. Uram sa invat dimineata. Macar era ultimul an.

Asa ca am mers la Rares, unde aveam cafea la discretie, caldura si tigari.

- Cum sa face ca Rares nu mi-a povestit niciodata despre tine, l-am intrebat pe Alex, aplecandu-ma sa iau pachetul de tigari de pe masa.

- In ultimii ani nu prea am mai tinut legatura, mi-a explicat el. Abia acum o luna, cand m-am mutat inapoi la Slobozia, ne-am intalnit din nou. Am stat intr-o noapte la un pahar de vorba…si mai multe de vodka. Atunci mi-a povestit despre tipa asta Sonia, cu care se intelege super bine, care l-a scos din afacerea aia murdara si l-a adus inapoi la scoala. E foarte atasat de tine, din cate vad, comenta el.

- Da, cineva trebuie sa se sacrifice si pentru cei ca voi, am spus eu ranjind.

- Nu-l asculta pe asta, verisoara, a strigat Rares din bucatarie. Asta e mai rau ca mine, unchi-su e mafiot prin Bucuresti, a continuat el venind cu cafeaua, inapoi la noi.

- Esti binecuvantat! am glumit eu inhaland aburul aromat care se ridica dansand din cana mea.

- Si, care e povestea ta, l-am intrebat curioasa pe Alex.

- Ti-o spun doar daca o spui si tu pe a ta, mi-a raspuns el privindu-ma intens.

- Credeam ca ai auzit-o deja, l-am tachinat eu. In realitate, nu aveam nici cea mai mica intentie sa ii spun ceva despre mine. Si, in plus, am continuat eu, ai spus ca deja stii lucruri despre mine, asa ca trebuie sa echilibram cumva balanta.

- Te pricepi foarte tare la vrajit oamenii, nu? m-a intrebat el.

- Cand vreau…da, am recunoscut eu.

A ras incantat, lasandu-si capul pe spatarul canapelei. M-a privit intens pentru o clipa, apoi fata i s-a latit intr-un zambet dracesc si irezistibil, inainte de a se lansa intr-o scurta povestire.

Alex era un baiat de bani gata, si cand spun asta ma refer la un cont imens care ii statea la dispozitie de cand a implinit 18 ani, telefoane (da, mai multe) de ultima generatie, masina de fite, haine de la cele mai tari firme din afara plus…o vasta retea de “cunostinte” printre vedetele actuale si alte odrasle de senatori sau alti corupti din sistem. Ta-su avea o mare firma, unchi-su era intr-adevar mafiot in Bucuresti. Mama lui era judecatoare, sora lui mai mare doctor.

“Asta da familie”, am gandit eu. Am regretat imediat gandul acela, stiind ca de fapt nu as fi dat pentru nimic mama pe care o aveam, surorile mai mari si..unchiul pe care il pierdusem.

- Si tu unde vrei sa dai mai departe, am intrebat curioasa, gandindu-ma ca tipii ca el nu dadeau doi bani pe facultate si ii durea in cot de altceva in afara de fetite si petreceri. M-a privit amuzat, ca si cum ar fi stiut ce gandesc, inainte de a raspunde.

- La arhitectura, a soptit intr-un final, terminand cu un zambet irezistibil.

- Hmm, frumoasa alegere, am raspuns ganditoare.

A chicotit usor, insa nu a mai zis nimic.

 

Am ajuns la scoala inainte de orele de matematica. Am aflat ca prima ora nu se facuse din cauza frigului, dar urmatoarele doua da, iar asta insemna ca ne luasem absente. Eram totusi relaxata, stiind ca imi facusem tema la matematica si nici lectia nu era cine stie ce, ba chiar ma amuza pe faptul ca Rares era un pic speriat. Alex era nerabdator sa il cunoasca pe dirigu’, explicandu-mi ca avea lipici la profi. Mi-a dat ochii peste cap, amuzata si intrebandu-ma cum a reusit sa o convinga pe tipa care statea langa mine sa se mute de acolo.

Intr-un final s-a sunat si la cateva minute dupa, a intrat si dirigu’. Era voios si a aruncat ostentativ catalogul pe catedra, cautandu-ma din priviri.

“Oh, iar ma asculta”, am gandit eu facandu-ma mica in banca.

- Domnisoara Avram, cum se face ca ai reusit sa il corupi chiar si pe domnul Stamatescu sa chiuleasca in doar cateva minute? Abia l-ai cunoscut si l-ai si convins sa fuga cu tine? Cum reusesti? E farmecul tau personal? M-a intrebat el privindu-ma cu o privire care se voia severa.

- Vedeti dumneavoastra, l-am amenintat ca daca nu imi face pe plac, o sa ii fac viata un Iad, am raspuns eu la fel de sarcastica ca intotdeuna. Aveam nevoie de o escapada, scoala asta e atat de..anosta, nu vi se pare?

- O escapada, nu?  a continuat el sa ma interogheze.

- O escapada in trei, mai exact, a completat Rares din spatele meu.

Am izbucnit amandoi in ras si in scurt timp toata clasa ni s-a alaturat.

- Daca tot v-ati distrat asa de tare, haideti sa vedem cat de bine stiti va pricepeti si la matematica, a spus el reducandu-ne la tacere.

Zambetul mi-a disparut instantaneu si m-am ridicat dezamagita din banca, indreptandu-ma spre tabla.

- Nu, nu. Sonia, tu stai in banca. Astazi ii ascult doar pe ei, mi-a explicat el.

M-am asezat mirata si am urmarit cu atentie rezolvarile amandorura. Le daduse niste exercitii din alea foarte grele, in genul alora cu care ma chinuia pe mine de obicei. Evident, Rares era pe marginea prapastiei si puteam vedea in ochii lui ca prefera sa sara in ea, sa scape odata. Aproape ca ma amuza sa il vad asa, privindu-ma cu ochii aia mari, imploratori, facandu-mi semne sa il ajut cumva, prin spatele dirigului.

- Vezi ca ai uitat sa imparti la x acolo, iar dupa asta va trebui sa faci cu regula lui L’Hospital, unde o sa iti dea x pe…

- Sonia, sunt sigur ca domnul Adamescu se descurca perfect si fara ajutorul tau. Cum nici macar nu s-a obosit sa isi rezolve tema aia de doi bani, sunt convins ca indicatiile tale sunt de prisos, a adaugat privindu-ma sever. A pasit in fata mea, pastrand aceasi expresie pe chip, apoi a aruncat caietul lui Rares pe banca.

Mi-am aruncat ochii spre tabla, incercand sa ii vad chipul lui Rares, insa el statea cu spatele la mine, desenand liniute pe tabla, probabil in asteptarea inspiratiei divine. Privirea mi-a alunecat instantaneu si impotriva vointei mele spre Alex, care era pe sfarsite cu rezolvarea exercitiului. M-am uitat atent, aproape aroganta, incercand sa vanez o gresala cat de micuta, dar, nu am gasit nimic deocamdata. L-am privit cu atentie, in timp ce desena cifrele alea cu o detasare aproape enervanta, scuturandu-se de creta din cand in cand. Avea scrisul frumos, usor inclinat si armonios.

Viitor arhitect se parea… M-am trezit dupa cateva secunde studiindu-i chipul concentrat, aproape ca vedeam cum ochii lui albastrii trec peste exercitiu, verificandu-l pentru ultima oara. Daca putea sa vada ca uitase sa scada 1 ala de la numarator, zecele era asigurat. Brusc, s-a intors catre mine si ochii lui s-au concentrat pe ai mei, strapungandu-ma. Avea o mima serioasa si aproape ca ma certa din priviri, numai ca pe mine incruntarea lui ma facea de-a dreptul sa rad. Intr-un gest automat si-a trecut mana prin breton indepartandu-l de pe fata, fara sa isi deslipeasca privirea la mine. M-am fortat sa imi intorc privirea inapoi la Rares, arborand din nou expresia mea de inabordabila. Eram prea orgolioasa.

Din nou, s-a intors si desi mi-am pastrat capul in aceasi pozitie, am putut vedea cu coada ochilor cum reia exercitiul, trecand peste greseala. Cand a terminat, profu’ l-a trimis in banca si a continuat sa il zgandareasca pe Rares.

- Da-o dracu’, ti-am zis sa imparti la X, am strigat eu enervata. Ma dadusem mai departe de Alex, cand se intorsese in banca, insa asta nu l-a facut decat sa imi zambeasca amuzat.

Am iesit din clasa, desi mi s-a parut ca il aud pe Alex chicotind si m-am dus sa imi iau ceva de mancare. Mai erau doar cateva minute pana la pauza. Am mancat un corn, ceea ce m-a ajutat sa imi calmez si furia, apoi am mers in spatele scolii, la fumat.

Eu nu aveam tigari, dar zarisem un grup de baieti pe care ii cunosteam de cativa ani, asa ca m-am dus sa stau cu ei. Am facut rost de o tigara si mi-am aprins-o, apoi am facut pasi, un pic mai departe. Nu aveam chef de nimeni acum.

Peste cateva clipe soneria a sunat triumfatoare si pe usa s-au revarsat cateva zeci de persoane, care s-au raspandit care incotro. Nu le-am acordat atentie, eram prea preocupata de mine acum. Ma intrebam cum puteam sa il fac pe Alex sa se mute de langa mine, pentru ca il voiam cat mai departe. Cu cat era mai aproape cu atat tentatia era mai mare. Nu mi se intamplase pana acum sa fiu ATAT de atrasa de o persoana, cu atat mai putin de cineva pe care il cunosteam de doar cateva ore.

Am tresarit speriata cand am simtit niste degete reci gadilandu-ma pe ceafa. Am tresarit si mai tare cand l-am vazut pe Alex, in spatele meu, zambindu-mi seducator.

- Ce dracu faci aici?

- Te cautam, mi-a explicat el. Voiam sa iti cer scuze…pentru ce s-a intamplat cand eram la ora. Numai ca iti simteam pur si simplu privirea in ceafa si nu ma puteam concentra. Bine, pe a ta si pe a celor 27 de colegi, a adaugat razand.

- Si m-ai gasit fix pe mine?

- Acolo mi-au zburat ochii de indata ce am simtit toata atentia asupra mea, a completat razand.

Am ridicat usor spranceana, insa el a dat din umeri, pastrand pe chipul sau acel zambet irezistibil care imi dadea senzatia ca am fluturi in stomac. Un lucru era sigur. Fluturii aia trebuiau sa moara curand.

- Ai gresit, am spus eu. La exercitiu, am completat vazand ca nu intelege.

-Ah, da. Am vazut si eu. Lasa asta. Inainte sa ies din clasa m-a chemat profu’ la catedra si mi-a soptit sa te las in pace, mi-a povestit amuzat. Din nou, privirea lui s-a unit cu a mea si in ochii lui albastri citeam provocarea. Asta imi trebuia.

- Unde e Rares? am intrebat, incercat sa schimb subiectul.

- Nu stiu, era foarte nervos cand a iesit din clasa. A zis ca trebuie sa se intalneasca cu cineva, a completat.

Mi-am mutat privirea de la el si am inceput sa scrutez curtea, in cautarea lui. Eram ingrijorata, nu voiam sa il las singur, ca nu cumva sa faca vreo prostie.

- Haide, te ajut sa il cauti, mi-a soptit zambitor.

Am dat din cap in semn ca da si m-am alaturat lui, clipa in care bratul sau s-a strecurat pe talia mea, trimitandu-mi fiori pe sira spinarii. M-am oprit.

- Ce e? m-a intrebat amuzat.

- Uite ce e, am soptit luandu-i mana de pe mine. Tonul meu era jos, amenintator si furios. Daca ma mai atingi in felul asta o sa regreti. Tine-ti mainile acasa si schimba-ti atitudinea asta, inainte sa fie prea tarziu. Nu te juca cu mine Alex, nu ma cunosti deloc. Nu stii de ce sunt in stare.

- Esti foarte sigura pe tine, mi-a raspuns incercand sa para neafectat de vorbele mele. Ok, imi cer scuze daca te-am facut sa te simti prost. Iti promit ca nu o sa te mai ating…in felul asta. Decat daca asta iti doresti tu, a completat amuzat.

L-am privit furioasa si sunt sigura ca daca ar fi fost posibil, fulgerele din ochii mei l-ar fi facut sa o ia la fuga. Insa ochii lui albastrii ma priveau mai senini decat de obicei.

- Ah, uite-l, a soptit privind undeva in spatele meu.