Bacovia

Imi place foarte mult poezia lui Bacovia. Are aceleasi note triste, aceasi nebunie obsedanta…whatever.. azi ma regasesc aici.

Piano

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri –
Potop de dureri.

Si visul apune
În negrul destin…

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mângâieri…

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri…

Nevroză

Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir, –
Si târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.

Iubita cântă-un mars funebru,
iar eu nedumerit mă mir :
De ce să cânte-un mars funebru…
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Ea plânge si-a cazut pe clape,
Si geme greu ca în delir…
În dezacord clavirul moare,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Si plâng si eu si tremurând
Pe umeri pletele-i resfir…
Afară târgul stă pustiu,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Obsesii

Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.

Părea că eşti
Chiar tu…
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.

Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Requiem

Eram să te aştept prin parc,
Văzând că singurătăţi pe aici m-au oprit…
Dar, mereu aceleaşi uitări!
Dar, tot aceeaşi poezie la infinit!?

Filosofia vieţii mi-a zis:
Undeva este, cu mult mai departe…
Atâtea şi-atâtea… lasă!
Visezi, ca din carte!

Strigoii

Cu roşii fanare, galbene, verzi
Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu
Şi câinii în lanuri în noapte tot bat -
Strigoii la crâşmă în pod au intrat,
Şi podul se vede bizar luminat
De roşii fanare, galbene, verzi.
Strigoii, din pod, îşi iau înapoi,
Lăsate din viaţă, demult, amanete…
Aşa spune basmul ce azi l-am uitat
Că noaptea, la crâşmă, apar siluete
Cu roşii fanare, galbene, verzi.
Dar când despre ziuă cocoşu-a cântat,
Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,
Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd
Roşii, galbeni şi verzi.

Umbra

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii…
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.

- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,
Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,
Lăsând odaia goală, şi lampa afumată…

Vreodată

… Şi voi lua din cer
Ceea ce nu mai găsesc
Prin stele,
De când rătăcesc.

Această gândire mai vreau
Din câte-am dorit -
Sau cerul e rece
La infinit…