Cap 2

Capitolul 2- Vacanta

Soarele era puternic, iar ochelarii negrii pareau o protectie inutila asupra profunzimii acestuia. Grimasa de neplacere imi schimonosi fata si imaginea din oglinda retrovizoare parea chiar amuzanta. Am zambit obosita. Soseaua era libera ca-n fiecare dupa-amiaza cand ma intorceam recunoscatoare catre casa mea micuta. Mi-am luat mana dreapta de pe volan si am apucat sticla cu apa minerala de pe scaunul din dreapta . Atentia era un element forte al meu asa ca nu mi-a fost greu sa beau in timpul sofatului.
Am oprit rabdatoare la semafor, o schimbare binevenita, fata de datile cand bateam darabana pe volan, nerabdatoare ca intodeuna sa ma misc cat mai repede. Eram imposibil de calma, avand in vedere ceea ce tocmai se intamplase.
In urma cu doar un ceas spumegam de furie din cauza tuturor problemelor pe care le intampinasem cu proiectul meu, din cauza nerecunostintei si rautatii oamenilor. Se parea ca planul meu de a face un nou adapost in aglomeratul Bucuresti pentru animalele abandonate era sortit esecului.
Culoarea s-a schimbat in verde si am virat la dreapta, hotarata sa imi fac bagajul si sa imi iau talpasita din orasul asta poluat. Aveam sa ma intorc in cateva zile cu forte proastete si un chef nebun sa lupt impotriva birocratiei si coruptiei si oricaror nedreptati din viata cotidiana.
Pana atunci nu aveam insa altceva de facut decat sa ascult sfatul prietenelor mele. Amintindu-mi de discutia cu Bianca, aproape ca m-am inrosit gandindu-ma cata dreptatea avea, ca era oarecum ironic faptul ca eu, care le gasisem tuturor iubit nu aveam unul al meu.
-    Amanda, ai nevoie de o trezire la realitate. Nu stiu cum de te-am lasat sa ajungi pana aici. Dar nu e bine. Tu ai fost intotdeuna cea mai frumoasa, cea mai talentata, cea mai desteapta, cea mai descurareata. Intotdeuna ai fost o buna prietena, un bun psiholog, iar intuitia ta e de-a dreptul geniala. Nu stiu ce mai cauti aici, la firma asta de doi lei. Daca nu vor sa accepte proiectul tau sunt niste fraieri.
Monologul ei dura de un sfert de ceas si nu parea ca se apropie de sfarsit. Trebuia sa gasesc o cale sa fug de aici, inainte sa imi para rau.

-Fii sigura ca sunt altii care ar plati sa colaboreze cu o tanara atat de capabila ca tine. Cateodata sunt invidioasa pe capacitatea ta de a fi multifunctioanala. Sau pe faptul ca esti atat de natura si frumoasa, fara sa incerci macar.
Esti femeia perfecta, pe cuvantul meu. Poti sa faci ce vrei, daca stii cum.
Ia-ti o pauza, nu te mai stresa. Cand o sa te intorci totul sa o sa se rezolve de la sine.
Ma asculti?
-    Da Bianca, scuze. Ma gandeam. Poate ca ai dreptate, o vacanta mi-ar prinde bine, am spus eu oprind discutia.

Faptul ca Bianca imi enumera de fiecare data toate calitatile, inflorind pe ici pe colo, nu ma incuraja. Dar stiam ca avea dreptate. Lucrurile se vor aranja dupa voianta mea, pentru ca eu voi lupta si nu ma voi lasa pana nu va fi asa.
Am zambit binedispusa si am accelerat, intrand in depasire. Am ajuns in cateva minute, am trantit usa la masina si am intrat in casa.
In mai putin de trei sferturi de  ora reusisem sa imi fac bagajul, sa fac un dus si sa urc inapoi in masinuta mea draga. Am pornit la drum, cautand in mintea mea un loc perfect unde sa evadez pentru cateva zile. Mi-am dat seama ca am stiut unde voi pleca, de indata ce am luat decizia.
Am intors brusc la dreapta, simtindu-ma in largul meu pe strazile slab luminate ale Bucurestiului si m-am indreptat catre casa matusii mele. Am luat de acolo toate materialele unchiului meu hotarata sa ii duc mai departe cercetarea. Din momentul asta nu mai lucram la o firma de advertising ci, eram un un cercetator pe cont propriu care incerca sa elucideze unul din cele mai mari mistere ale Bibliei.
M-am oprit totusi in drum la o librarie, si chiar daca a trebuit sa ma rog aproape cinci minute de doamna care vindea, sa deschida putin doar pentru mine, a meritat, in definitiv, ea s-a ales cu un rest destul de consistent pe care nu l-am mai luat si eu am adunat aproape toate cartile din unghiul  cartilor cu subiecte pe tema asta.
Fusese o prostie sa fug de acolo in felul asta, dar am facut-o din cauza faptului ca pana si eu eram rusinata de slabiciunea de care dadusem dovada atunci cand am lesinat in biserica. Stiam ca mirosul de lumanari, combinat cu parfumul dulce pe care l-am simtit cand l-am privit pe tipul acela fusese de vina, dar eram convinsa ca toti, inclusiv el, credeau ca am lesinat din cauza lui. Sa fim seriosi, cine ar face una ca asta? Vederea lui m-a tulburat enorm, insa nu am reusit sa descifrez misterul in aceasta saptamana, nu stiam ce ma facea sa cred ca il cunosteam, desi nu asta era problema, ci faptul ca el parea ca ma cunoaste mult mai bine decat il stiam eu pe el. Asa ca am fugit cat ma tineau picioarele, speriata de ideea ca un strain ma cunostea atat de bine si mai mult, faptul ca il auzeam in mintea mea, razand de gandurile mele si de imaginatia mea. Incercam sa oscliez intre varianta cu obsedatul, ceea ce parea cumva straniu, daca un obsedat poate fi atat de…demential, si un demon al mintii mele care isi facuse aparitia pentru a ma chinui sau a ma instala intr-un ospiciu…
Era aproape de orele zece seara cand am ajuns la portile manastirii.  Am apucat clopotelul si am zdranganit nerabdatoare din el. Am asteptat un minut, insa toata zona parea cufundata intr-o tacere absoluta. Am deschis gura,pregatindu-ma sa urlu, insa am inchis-o la loc, gandindu-ma ca nu e deloc o idee buna.
Am mai tras odata de clopotul din bronz si am inceput sa dau din picior nervoasa.

Mi-am ridicat privirea instinctiv si am vazut o silueta alba, subtire apropiindu-se. Un zambet usurat mi s-a asternut pe chip, care insa, s-a transformat incredibil de repede intr-o expresie inghetata, uimita.
- Nerabdatoare ca intotdeuna, mi-a spus tipul zambindu-mi incantat.
Am incercat sa rostesc cateva cuvinte insa  mi-au inghetat pe buze.
- Credeam ca o sa te intorci mai repede, adauga el vazandu-mi uimirea intiparita pe chip.
- De unde stiai ca vin? a spus o voce, care parea sa fie a mea.
- Numeste-l…un al saselea simt, a rostit el.
Si-a pus mainile pe gratiile portii si si-a lipit chipul de fierul rece si ruginit, privindu-ma cu o curiozitate nedisimulata, in timp ce un zambet indescifrabil i se raspandi pe fata. I-am simtit respiratia pe chipul meu si pentru o clipa am avut senzatia ca o sa lesin din nou. A ras, un chicotit barbatesc, si si-a departat chipul de al meu, in incercarea de a-mi castiga increderea.
- Te-au angajat portar?Ai de gand sa ma tii aici pana maine dimineata? l-am intrebat incercand sa fiu cat mai ironica.
- Mi-ar face placere sa te ajut, dar cheile nu sunt la mine.
- Cum adica? Atunci ce cauti aici?l-am intrebat furioasa.
- Am trecut sa te salut, eram ingrijorat de starea ta. Si… sa iti urez bun venit. Acum plec insa, vor veni curand sa iti deschida, mi-a spus el desprinzandu-se de grilajul de fier si facandu-mi cu mana.  Figura lui parea lipsita de orice sentiment negativ, parea atat de calm si senin, atat de …in lumea lui, incat nimic nu il putea intrista vreodata.
L-am privit indignata disparand in intuneric. Am mai asteptat aproape un sfert de ora, timp in care mi-am varsat furia pe soneria improvizata, pana cand a aparut, in sfarsit, o maicuta mica si grasuta care sa imi deschida poarta si sa ma indrume spre cabana.
Incercam sa ingrop ce simteam, undeva intr-un colt intunecat al mintii mele, insa nu paream sa reusesc, caci cum m-am vazut in cabana mea gandurile mele s-au indreptat spre el. Cine era? De unde ma cunostea atat de bine? De ce aveam tot timpul senzatia ca ma urmareste si stie totul despre mine, chiar si ce gandesc? Ma speriau aceste intrebari, iar sentimentele mele deveneau din ce in ce mai contrastante. Cumva eram atrasa de el, si nu neeaparat ca barbat, insa iremediabil eram fascinata de misterul sau, asta nu puteam sa neg oricat as fi incercat sa fug de el sau sa ma tin tare.Si nu era de neglijat, fie vorba intre noi, nici frumusetea lui.
Mi-am prins fata in maini si mi-am indepartat figura lui din minte, incercand sa evit problema cat mai mult posibil. M-am schimbat si mi-am prins parul intr-o coada la spate, apoi am trecut la masa din lemn si am aprins cateva lumanari ca sa pot citi bine. Am scos documentele unchiului meu si am inceput sa le citesc cu atentie, fara sa sar peste anumite parti, de data aceasta tratand totul cu o atentie cruciala.
Am gasit numeroase pasaje care explicau concret faptul ca Vaticanul ascunde multe documente secrete.Nu era o noutate pentru mine, fiind crescuta cu ideea ca Institutiile, in general, manipuleaza populatia, extragand documentatii explicite ce ar fi putut schimba societatea in devafoarea lor. Ce citeam acum atesta existenta extraterestrilor, ba chiar erau relatate intalniri istorice cu alte civilizatii cosmice si chiar povesti despre civilizatii disparute de pe pamant. Persoana de contact la care apelau cel mai adesea fratii nostri din Univers era, suprinzator, chiar Papa.
Ce ma interesa pe mine in mod special, era ambiguitatea si lipsa unor parti importante din Biblie. Biserica a modificat în mai multe rânduri, daca nu a machiat, Scripturile.
A aparut un numar considerabil de evanghelii în primele secole ale erei noastre. Biserica nu considera drept canonice (conform cu regulile Bisericii) decât Cartile lui Matei, Luca, Marcu si loan. Cea mai veche este cea a lui Matei, care s-a inspirat direct din evanghelia Evreilor.
Un lucru trebuie subliniat : apocrifele si vreo cincizeci de evanghelii care au existat înainte au fost distruse de conjuratii, sau mai existau înca.
Aducandu-mi aminte de discutiile interminabile cu unchiul meu, am realizat cat de putine cunostinte avem noi la indemana pentru a intelege, in definitiv, pentru a ne intelege menirea si pentru a ne intelege cu Dumnezeu si a descifra corect mesajele Sale.

Era aproape dimineata cand am realizat cat de obosita eram. Lumanarile erau aproape topite, cat despre mine…simteam ca ma scurg de pe scaun. M-am frecat somnoroasa la ochi, mi-am intins precum o pisica satisfacuta, cascand si am decis ca e momentul sa ma culc. Aveam de gand sa il vizitez pe batranul preot, pentru cateva intrebari. Asa aveam siguranta ca vacanta mea se putea prelungi, dar in scopuri constructive.

M-am trezit tarziu, cand clopotele manastirii rasunau zgomotos. Am deschis ochii pentru o clipa, buimacita, asta pentru ca bataile din usa pareau atat de insistente, incat am avut impresia ca strainul o sa dea buzna peste mine. Am sarit din pat si am vazut-o pe maicuta de aseara in dreptul geamului, uitandu-se furioasa la mine. M-am sters cu maneca la gura si mi-am aranjat hainele sifonate, inainte de a-i deschide.
- Grabeste-te domnisoara, daca vrei sa il mai prinzi pe  preot, mi-a reprosat ea. Dupa slujba se retrage in biroul lui.
- Acum, acum, tocmai ma aranjam, am spus fara pic de jena, constienta fiind ca ma vazuse dormind. M-am uitat debusolata prin camera si cand mi-am intors capul maicuta nu mai era acolo.
Am inchis usa cu graba si am sarit din pijamalele cu ursuleti, cautandu-mi grabita o pereche de blugi si un tricou mai inchis la culoare prin geamantanul enorm. Dupa cateva secunde, si mai mult de jumatate din haine aruncate prin pat si pe podea, m-am echipat, completand tinuta cu o pereche lejera de balerini. Mi-am spalat dintii pe fuga si mi-am aranjat parul, trecandu-mi mainile prin el, apoi mi-am luat zambetul la purtator si am zgughit-o pe usa.
Nu stiu cum am reusit si de data asta, dar m-am impins cu putere in usile de lemn, acestea deschizandu-se cu acelasi zgomot ingrozitor ca si data trecuta. Acum insa, doar cativa credinciosi ramasi in biserica s-au intors sa ma priveasca. Preotul a tusit cu subinteles, facand semne ciudate catre pletele lui inexistente. Am ras fara rezerve, desi insista cam mult cu acel gest nepotrivit.
S-a indreptat catre mine aproape imediat, promitandu-le oamenilor ca rezolva problema rapid.
- Parul..domnisoara, a soptit ca si cum mi-ar dezvalui un mare secret.
- Parul? Va sta minunat, parinte, am spus admirandu-i calvitia.
- Sunteti ciufulita, domnisoara. Foarte ciufulita, a accentuat el. Stiti, va puteti cumpara, pe viitor, daca tot ne onorati cu prezenta, esarfa. Asa se obisnuieste, la slujbe.
- Ma scuzati, am spus rusinata, in vreme ce mainile mele lucrau de zor la o noua coada de cal.
I-am zambit inocenta, dezvelindu-mi toti dintii si l-am batut prieteneste pe umar, cand mi-a facut semn sa il urmez. A parut usor uimit de gestul meu, dar nu am prins nici o urma de resentiment. M-am uitat in jur, studiind intregul amplasament in timp ce il urmam pe batran. Era o manastire de calugarite, reinfiintata in 1993, dupa multa truda a parintelui Ioachim. Este situata in partea estica a satului Velea, biserica actuala din lemn, pe temelie de piatra, ridicata in 1993 pe dealurile mai inalte, iar chiliile maicutelor sunt in partea opusa, formand un grup de cladiri separat, interzis turistilor. Pe  zona pe care se intinde amplasamentul sunt presarate cateva zeci de cabanute in care erau cazati turistii. Totul incadrat cu un zid de aproape doi metri din piatra, singura intrare fiind poarta de fier cu soneria improvizata.
Inainte sa patrund in biroul batranului Ioachim, am observat o figura cunoscuta facandu-mi cu mana din fata unei cabane. L-am privit atenta si am realizat ca era frumosul meu urmaritor. Imediat, am simtit cum parul mi se ridica pe ceafa, precum tepii unui arici speriat si m-am grabit sa intru in birou, impiedicandu-ma de odajdiile preotului.
- Parinte, inainte de toate, pot pune o intrebare nevinovata?
Fara sa mai astept vreun raspuns, l-am apucat de mana si l-am tras catre fereatra, sperand ca frumosul strain sa nu se fi evaporat. Norocul meu, era in acelasi loc, pastrand acelasi zambet tamp.
- Cine este crestinul? am intrebat intrigata. Stiti, nu mi se intampla des sa fiu urmarita peste tot…
- Ah, se pare ca l-ai cunoscut pe Gabriel, mi-a raspuns aproape imediat.
- Gabriel, da, da,da…cum de nu m-am gandit?!
-  Mhm, nu sunteti tocmai prieteni, nu?
- Ba el e foarte prietenos, poate chiar exagerat. Cine este?
- Pe Gabriel il stiu de foarte multi ani, uneori am impresia ca de-o viata. E de mare ajutor. Stii, cand nimeni nu mai credea ca vom reusi sa punem lucrurile pe picioare, Gabriel a venit ca picat din cer. Povestea e mai lunga, dar sunt convins ca nu pentru asta ai venit, a spus el nostalgic.
- Cred ca aveti dreptate, prietenul nostru mai poate astepta. Acum, sa trecem la lucruri mai serioase, am spus ranjind iar preotul a ras din toata inima, tinandu-se cu mana de burta.
- Esti simpatica, domnisoara, imi place. Cu ce te pot ajuta?
- Parinte, sunteti credincios?
- Hahaha, buna asta, buna! Adica?
- Incerc sa va intreb daca luati de buna tot ce s-a scris de-a lungul istoriei, in Biblie?
- Va servesc cu ceva? Am apa de izvor, poate?
Am zambit la incercarea preotului de a amana raspunsul si faptul ca isi pregatea cat mai bine replica m-a facut sa cred ca ma supraevalua.
- Doar daca e sfintita, am raspuns ranjind.
- Ciudata intrebare adresata unui om a carui menire este sa propovaduiasca Sfanta Scriptura. Da, cred dar, asta nu inseamna ca Dumnezeu nu are si el momentele lui de poezie si parabola.
- Deci suntem pe acceasi lungime de unda. Imi place, am spus facandu-i complice cu ochiul.
Am fost rasplatita cu un zambet sincer.
- De fapt ce te aduce pe la noi si ce cauti, mai concret?
- Hai sa zicem ca ma intereseaza partea nevazuta a celor scrise,cuvintele care scapa printre randuri si gandurile ce n-au mai apucat sa fie asternute pe pergamente.
- Sunt placut suprins sa descopar ca dincolo de zambetul copilaresc se afla niste intrebari inteligente.Mi-ar placea sa te ajut. Si daca nu am timp eu, iti pot recomanda un prieten. Bun cunoscator al istoriei si foarte bun in legende populare.
- Iar eu sunt placut suprinsa sa descopar ca nu sunteti unul din acei preoti ce promoveaza geniala zicala:” Crede si nu cerceta”.
-Am trait si am vazut multe. Cel mai bun filtru al informatiilor trebuie sa fii chiar tu. Multe iti vor trece pe la ureche, multe vei citi si multe vei vedea. Putine duc catre calea cea buna.
- Care e calea cea buna, parinte?
- Inima te va ghida, ea niciodata nu greseste.
- Frumoasa filozofie. Ati predat pe undeva? Daca nu, v-as putea recomanda  eu.
Am inceput sa radem in acelasi timp. Atmosfera din incapere era mai mult decat destinsa. Nu imi inchipuiam ca o sa intalnesc in viata asta un preot atat de simpatic, prietenos si cu atatea ferestre la mansarda. Asta insemna ca omul era si putin filozof, vizionar, dar si dus cu pluta. Deja il iubeam.
- Va plac jocurile? l-am intrebat rapid, ca sa nu parasim starea.
- Maicutele nu mai joaca cu mine de mult “hotii si vardistii”, dar pun pariu ca nu m-ai lasa la greu daca te-as alege in tabara mea.
Am ras incantata de umorul lui si mi-am ales cu grija cuvintele.
- Atunci, haide-ti sa facem asa…Pe mine ma intereseaza un personaj care se leaga de inceputurile istorice ale crestinatatii. Cum ar fi Moise. Stim ca este profetul si conducatorul israelitilor, cel care a condus Exodul in jurul anului 1250 I.Hr. Evenimentele relatate in Biblie contin multe adaosuri mitologice, dar si multe lipsuri.Sa presupunem ca batranelul simpatic a intampinat cateva probleme cand a trebuit sa coboare de pe muntele Sinai, la multimea ce il astepta…
- Stai, stai! mi-a spus el, dand din cap a dezaprobare. Legende sunt multe…
- Ipotetic vorbind, dupa ce s-a impiedicat, Moise nu a mai adunat decat zece tablii.
- Stiu unde vrei sa ajungi. Ce s-a intamplat cu celelalte si cum de nu a reusit sa adune resturile ramase, sa le lipeasca si sa le redea lumii.
- Asta e problema, poate erau prea distruse, poate i-a fost rusine pentru slabiciunea sa si a preferat sa coboare demn, ca un adevarat conducator doar cu cele intacte.
Fata lui devenea serioasa si pentru cateva secunde s-a intors catre fereastra luminata, studiind cerul ca un meteorolog. Ochii sai au scanteiat usor si cand mi-a zambit din nou ridurile de expresie s-au adancit aratandu-i cei  saizeci si doi de ani.
- Ipotetic vorbind, Moise, ca orice om putea intampina probleme independente de puterea lui care i-ar fi ingreunat misiunea. Nu suntem demni de a-l judeca, cu atat mai mult, ca totul e …ipotetic. Ar fi bine sa respectam indeaproape Decalogul si sa ii multumim lui Dumnezeu pentru ca ni le-a trimis spre a ne ghida catre mantuire.
- Nu contest importanta lor, de asta ma aflu aici, pentru ca imi pasa si pentru ca am senzatia ca verigile lipsa sunt mai mult decat importante pentru oameni.
Am vrut sa imi continui ideea cand o bataie usoara in usa m-a redus la tacere. As fi vrut sa strig ca e ocupat, dar mi s-a parut mult prea deplasat. Pentru a nu stiu cata oara, calmul si volubilitatea preotului m-au impresionat si n-am mai apucat sa mai aud decat invitatia.
- Intra.
Usa s-a deschis incet si l-am vazut pe ultimul om pe care ma asteptam sa il vad acum si acolo. Trebuia sa fiu mai deschisa la incantarea cu care povestea preotul despre el la inceputul intalnirii.
- Va deranjez? a intrebat nevinovat ca un copil ce intrerupe discutia parintilor.
- Bine ai venit, Gabriel. Chiar voiam sa te prezint noii mele prietene, a intervenit preventiv batranul Ioachim inainte sa deschid eu gura.
- Vai, ce placere! Amanda sunt, dar cred ca stii deja. Paaa! am spus, repezindu-ma spre usa. Preotul a marit ochii suprins de reactia mea ironica si l-a privit intrebator pe strain.
- Domnisoara, cred ca nu ati inteles. El este bunul meu prieten despre care iti vorbeam…
Mimica lui m-a oprit si oricat de serioasa voiam sa fiu, nu am rezistat sa nu imi acopar gura pentru a-mi inabusi rasul. Batranul imi facea disperat cu ochiul catre acest Gabriel, deloc subtil, accentuand fiecare cuvant in incercarea de a ma face sa raman locului. Parea a fi importanta prietenia mea cu el.
- La fel de prietenoasa ca intotdeuna. Sau numai eu sunt privilegiat? mi s-a adresat Gabriel.
Oricat de rezervata eram din cauza faptului ca intalnirea noastra fusese ciudata, nu puteam sa neg rabdarea si amuzamentul cu care ma trata. Eu badaranca, el un gentleman.
- Daca tot va cunoasteti si v-ati imprietenit deja ar fi minunat daca ati impartasi din cunostintele voastre. Vad ca amandoi sunteti pasionati legende. Gabriel, ma pot baza pe tine ca o vei sprijini pe Amanda?
- Tot incerc sa ii spun ca o sprijin, dar nu cred ca i-am creeat o impresie buna.
- Tinerii astia, a adaugat aproape melancolic, dandu-si ochii peste cap.

***
Prin natura mea, standardul de frumusete era simplu. Totul se rezuma la fapte bune, fapte rele. Vedeam asta reflectata in ceea ce multi numesc aura energetica.
Imi placea foarte mult sa privesc copiii si femeile insarcinate. Aura lor cuprinde luminite sau fasii albe. Auriul este culoare iluminarii si a protectiei divine. Galben, este energia vietii. Culoarea trezirii, a inspiratiei, a inteligentei si a actiunii. Denota o persoana creativa, jucausa, optimista. Asa o vedeam pe ea. Dincolo de aspectul energetic exista cel fizic, cel la care credeam ca sunt imun. Si totusi, eram barbat. Nu puteam ramane pasiv atunci cand priveam ochii aceia care imi aduc aminte de Casa, albastri. Buzele ei pline, armonic conturate mi-au dat batai de cap inca din biserica.   Am vazut cel mai frumos zambet, mai sincer si mai copilaresc decat al multor copii. Emotiile pe care le vedeam pe chipul ei se transferau catre mine, fiecare grimasa ma amuza si pe mine, fiecare incruntare imi strangea sufletul. Punctul ei forte era naturaletea, spontaneitatea, niciodata nu a depus un efort pentru a arata bine, chiar daca, de cele mai multe ori, era ciufulita. Avea parul lung, negru, care se ondula lejer pe spate, atunci cand il lasa liber. De cele mai multe ori il strangea intr-o coama la spate, din comoditate.
Atragea privirile barbatilor, fara doar si poate, dar nu incuraja pe nimeni in acest sens, asteptand printul din poveste. De unde stiu toate astea? Pur si simplu, stiu.

Deja se inserase de-a binelea cand gandurile mi-au fost intrerupte de maicuta care imi adusese cina. I-am multumit si am pus mancarea deoparte, planuind sa i-o dau batranului nevoias pe care il vazusem azi dimineata la slujba, apoi am iesit iarasi afara. M-am uitat la ceas, mai mult din reflex, desi stiam cat este ora. Mi-am dat seama ca Amanda trebuie sa se intoarca in cabana ei, asa ca am pornit usor intr-acolo, evitand sa ma vada. Intunericul m-a ajutat, caci devenea din ce in ce mai dens, pe masura ce fiecare stea se aprindea pe cer.  Am zambit linistit cand am vazut-o uitandu-se suspicioasa prin preajma, probabil dupa mine, apoi a inchis usa in urma ei. M-am apropiat si mai tare si m-am asezat pe banca de lemn din fata casutei. Mi-am stapanit curiozitatea de a vedea agitatia cu care se pregatea de culcare, dar o auzeam foarte clar murmurand o balada rock, falsand pe alocuri. In cateva minute, camera ei a ramas cufundata intr-un intuneric bland, animat de flacarile lumanarilor a caror lumina se rasfrangea pe pereti.
Am ramas ganditor, ascultandu-i fiecare respiratie si tresarind la fiecare gand pe care il spunea cu voce tare. Dupa un timp, respiratia sa a devenit calma si profunda.Mi-am dat seama ca Amanda adormise. Atunci cand o ascultam dormind ma simteam cuprins de liniste, ca si cum as fi dormit si eu odata cu ea.
Inca o data, mi-am ridicat ochii spre cer si deasupra vechii biserici am vazut luna, ale carei raze argintii strapungeau intunericul ajungand pana la mine. Cerul parea tulbure in jurul ei, inturicul parea ca se topeste, ca si cum luna ar avea o aura proprie, neagra si densa. Poate de-asta parea atat de frumoasa. Mi-am plimbat ochii de la o constelatie la alta, incercand sa imi aduc aminte numele fiecareia.
Am tras adanc aer in piept si mi-am privit mainile intinse catre cer, incercand sa acopar luna ce-mi incapea perfect in palma. Privirea mi-a cazut in jos, catre corp, picioare, in incercarea de a ma convinge ca nimic nu trada ceea ce eram.

***

Noaptea invaluia cabana precum o mantie protectoare, iar camera mea era inundata de corul nocturn al greierilor. Mi-am aprins lumanarile ca in fiecare seara, iar lumina lor m-a invitat sa urmaresc formele si umbrele ce dansau pe tavan.
M-am aruncat pe pat, punandu-mi mainile sub cap si mintea mea a rememorat evenimentele zilei. Am scos un chicotit la amintirea discutiei cu preotul Ioachim si, fara sa vreau, m-am incruntat cand am ajuns la partea in care “faimosul” Gabriel ne-a intrerupt discutia.
Nu stiu de ce tipul imi provoca fiori, a caror natura urma sa o cercetez, nu stiu de ce ma speria gandul ca il voi intalni la tot pasul. Probabil m-as fi simtit mai sigura pe mine daca atunci cand ne-am intalnit nu as fi lesinat. Cum sa ii explic ca mirosul de lumanari si parfumul acela incredibil de dulce, ce venea dinspre el, m-au coplesit si mi-am pierdut controlul? Dar nici nu conta pana la urma, in sinea lui probabil se amuza copios pe seama slabiciunii mele.
Senzatia care ma cuprindea, gandindu-ma la tipul misterios, era dulce. Ha, ha! Dulce? Am zambit adormita, simtindu-ma in siguranta. Pentru a doua oara, mi-am auzit numele soptit de undeva, nu foarte departe, dar de data asta nu m-a mai speriat nimic.