Flori de gheata

 

 

 

 

***

Am desenat pe geamul aburit doua cerculete si un zambet larg. Cerculetele sunt pentru ochi, caci incerc sa evadez din intunericul mintii mele, iar zambetul este o consolare ieftina si falsa.

Incerc sa privesc prin geamul impietrit de flori de gheata si cu greu reusesc sa descifrez umbre si contururi. Totul e alb, un alb inghetat ce imi absoarbe parca toata energia. Frigul, nocturn si salbatic,  se dezlantuie sub luminile palide ale felinarelor singuratice, aruncand fulgi grei si inerti la pamant, apoi ridicandu-i si facandu-i sa valseze intr-o simfonie a fricii, a urii si a dementei.

Ma simt captiva, prizoniera intre doua lumi la fel de reci. Fiecare respiratie se armonieaza cu gerul de dincolo de sticla, il aduce mai aproape, atat de aproape ca il simt cum musca din mine si apoi zboara razand demonic.

Sunt paralizata intre ganduri si oricat as cauta sa fug, oriunde as incerca sa evadez , razboiul din sufletul meu pare sa-mi zambeasca din orice oglinda.

Imi intorc privirea catre biroul parasit, unde zac ultimele ramasite ale viciilor mele, alaturi de slovele pictate cu maini de foc. M-apropii, si-ti caut chipul printre amintirile scrise, sperand ca o sa imi vorbeasca si-o sa-mi ofere un zambet cald ce m-ar aduce la viata.

Rasetul tau se naste incet in mintea mea, iar eu ma prabusesc surprinsa pe salteaua care inca miroase a tine. Monstrul din pieptul meu renaste, se ridica, ma priveste zambind si ma imbratisaza,  iar caldura lui imi aminteste de tine.

Ii simt otrava,  o simt cum se strecoara iar in sangele meu si cum ma adoarme, simt demonii cum ies din colturi. Ciudat, toti au chipul tau, toti au zambetul si vocea ta si fiecare din ei imi arunca vorbe care dor.

Incerc sa fug, dar ma lovesc doar de intuneric si simt cum cad. Nu stiu unde sunt, cum sa scap de-acolo. Din nou, demonii ce ti-au furat chipul se apropie si frica ma impietreste. Ranile mele miros a vinovatie, iar strigatul meu te cheama. Ei se apropie, sunt peste tot in jurul meu iar cuvintele lor se intiparesc in centrul fiintei mele ca un tatuaj al durerii.

Mi-amintesc cand spuneam ca ingerul meu zace drogat pe-o canapea. Mi-amintesc cand spuneam ca are aripile frante, pe jumatate smulse. Cum sa fac te trezesc? Cum sa te vindec? Cum sa te fac sa ma auzi cand strig?

“Inger, ingerasul meu…”